Băi tată io sprijin lupta. Să dea dracii în toate naţiile dacă n-o sprijin, atât timp cât la capătul ei există măcar o şansă de împlinire.
Acu stau şi mă gândesc la drepturi, intimitate şi respect. Clar nu te bagi cu bocancii în sufletu omului... nici măcar cu şosetele. Teoretic ar trebui să te bagi precum o sondă d-aia de la doftori, cu lumină în capăt şi cu o cameră video, măcar să ştii dracului pe unde umbli. Sau, mai frumos, te poţi băga precum o cameră minusculă d-aia tip pastilă, care face doo poze pe secundă şi care la final o aduni dintr-un maldăr de căcat, doar pentru a o curăţa şi a vedea ce naiba nu-i în regulă cu tine, cel de dinăuntru.
Da, cred enorm în umbre şi oglinzi şi în problemele mele ce sunt ale mele şi nu ale altora cu care eu am o problemă. Şi-atunci de ce mă supără treaba asta atât de tare? Unde se termină respectul pentru firea unui om şi unde începe frustrarea incompatibilităţii?
Cred că vroiam să scriu ceva mult mai inteligent, dar neuronul are limitele lui.
În fine, nevermind.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu