Pentru că am visat ceva atât de minunat, pentru că tâmpitul de neuron asociază fericirea cu un anume zâmbet şi o anumită pereche de ochi, pentru că toate personajele mele fantasmează despre dorinţă...
Dragul meu Zgribulici. Îţi voi spune Zgribulici, pentru că te-am cunoscut într-o dimineaţă geroasă de Ianuarie şi de-atunci îmi înveseleşti toate cele 28 de secunde ce se scurg undeva între 7:30 şi 7:35, depinzând doar de şoferul autobuzului mare şi roz din care cobori. Cum îţi merge? Azi s-a împlinit un an de când, aproape în fiecare dimineaţă de zi lucrătoare, ni se întâlnesc privirile... da, chiar acolo, în dreptul stâlpului cu coş de gunoi, unde îţi mai arunci uneori ambalajul gumei de mestecat. Presupun deci că mergi la muncă... sau vii acasă după tură de noapte, deşi nu cred că cineva poate lucra DOAR în ture de noapte. Sau poate eşti vampir. Uite că la aspectul ăsta nu mă gândisem încă. Ai putea fi vampir. Eşti mereu îmbrăcat în negru, ai o geantă messenger tot neagră în care sigur îţi ţii laptopul (ah, câte subiecte comune de discuţie am putea găsi, doar pornind de la laptopul ăla), mănuşi negre şi nişte chestii pe urechi, ca un fel de apărători aşa.
Mă fascinează cum reuşeşti tu mereu să fii impecabil! Haina ta neagră n-are niciodată nici cea mai mică urmă de scamă. Pantalonii sunt mereu perfect negri, de parcă sunt noi. Cred că nu lucrezi la banca de la colţ, pentru că pantalonii tăi sunt cam casual aşa iar în picioare ai mereu ceva sport, negru şi de piele.
Ah, ce n-aş da să ştiu măcar cum te cheamă. Atunci te-aş întreba într-una din dimineţi, de preferat într-o dimineaţă când mă simt frumoasă şi atrăgătoare, te-aş întreba Hey Zgribulici, cum faci să fii mereu aşa perfect? Frumos am văzut că eşti. Şi hormonii mei sunt de aceeaşi părere, dându-mi mici explozii la nivel de genunchi. Oare cum îţi iese să nu pui fir de praf pe tine, în safari-ul ăsta urban al Constanţei?
Să ştii că mă întreb deseori oare ce lucrezi. Eu cred că oamenii deştepţi lucrează în clădiri imense de sticlă fumurie şi fac ori cine ştie ce afaceri, ori sunt arhitecţi, ori fac ceva cu calculatorul pe la IBM sau alte chestii din astea despre care nu ştiu mare lucru. Totuşi în zona aia nu prea sunt birouri. Nici licee şi nici universităţi. Aş presupune că mergi spre zona industrială, dar nu înţeleg cum de iei autobuzul şi nu ai maşină. De ce nu ai maşină? Oare eşti atât de grijuliu cu mediul încât să consideri poluarea unei maşini pentru a deservi un singur om drept o aroganţă de netăgăduit?
Şi totuşi, cum faci să nu te murdăreşti niciodată? Să rămâi mereu negru, zvelt şi impecabil?
Îmi plac ochii tăi. Îmi aduc aminte de o furtună. Să ştii că nu cunosc pe nimeni să aibă ochii aşa, gri închis. Şi buzele alea care le umezeşti în dimineţile când crapă pietrele de ger. Ce bine că nu te dai cu strugurel... am o părere nu grozavă despre bărbaţii care se dau cu ceva pe bot. Şi eşarfa ta în dungi, alb, negru şi gri, înnodată la gât îmi place. Îmi plac bărbaţii care ştiu să poarte o eşarfă şi apărători de urechi. Urăsc căciulile şi fesurile. Apărătorile alea sunt ideale. Poţi să-ţi faci freza liniştit că nu va avea de suferit. Mă gândesc de multe ori dacă ai ceva căşti în ele. Dacă asculţi mereu muzică aşa ca mine. Poate ascultăm aceeaşi muzică. N-ar fi drăguţ? Sau poate ascultăm aceleaşi audio-book-uri. Zi cât de tare ar fi să ai şi tu o bacnotă de 1$ pe care să fi pus cu markerul încă 5 zero-uri. De fapt sunt sigură că tu ai pune 6 zero-uri.
Mă întreb mereu cum arată prietena ta. Soţie ştiu că n-ai, te-am surprins astă primăvară cu mâinile goale şi nu aveai verighetă. M-am uitat cu atenţie, să ştii. Oare şi tu te uiţi la mâinile mele? Ştii că am mereu manichiura făcută, nu? Ştiu că nu poţi vedea din cauza mănuşilor, dar promit că luni dimineaţă am să stau fără, şi când ni se vor întâlni iar privirile, îmi voi trece mâna prin păr. Oare cum o priveşti chiar înainte s-o săruţi? O iubeşti? Dacă o iubeşti, de ce nu te însori? A? Gay sigur nu eşti. Ţi-am surprins privirea în 21 Octombrie, când te uitai fix în decolteul meu. Ştiu sigur că am văzut un zâmbet.
Azi dimineaţă ţi-am zâmbit şi eu. Larg. Din păcate fularul mov îmi acoperea gura şi nasul, dar ţi-am zâmbit oricum şi cu ochii, să ştii. Ai trecut mai departe, privind înainte, cum faci în aproape fiecare dimineaţă.
Mi-aş dori să ştiu cum te cheamă. Atunci te-aş putea întreba Hey, Zgribulici, dacă tot ne ştim de un an, n-ai vrea să bem o cafea?
Dragul meu Zgribulici. Îţi voi spune Zgribulici, pentru că te-am cunoscut într-o dimineaţă geroasă de Ianuarie şi de-atunci îmi înveseleşti toate cele 28 de secunde ce se scurg undeva între 7:30 şi 7:35, depinzând doar de şoferul autobuzului mare şi roz din care cobori. Cum îţi merge? Azi s-a împlinit un an de când, aproape în fiecare dimineaţă de zi lucrătoare, ni se întâlnesc privirile... da, chiar acolo, în dreptul stâlpului cu coş de gunoi, unde îţi mai arunci uneori ambalajul gumei de mestecat. Presupun deci că mergi la muncă... sau vii acasă după tură de noapte, deşi nu cred că cineva poate lucra DOAR în ture de noapte. Sau poate eşti vampir. Uite că la aspectul ăsta nu mă gândisem încă. Ai putea fi vampir. Eşti mereu îmbrăcat în negru, ai o geantă messenger tot neagră în care sigur îţi ţii laptopul (ah, câte subiecte comune de discuţie am putea găsi, doar pornind de la laptopul ăla), mănuşi negre şi nişte chestii pe urechi, ca un fel de apărători aşa.
Mă fascinează cum reuşeşti tu mereu să fii impecabil! Haina ta neagră n-are niciodată nici cea mai mică urmă de scamă. Pantalonii sunt mereu perfect negri, de parcă sunt noi. Cred că nu lucrezi la banca de la colţ, pentru că pantalonii tăi sunt cam casual aşa iar în picioare ai mereu ceva sport, negru şi de piele.
Ah, ce n-aş da să ştiu măcar cum te cheamă. Atunci te-aş întreba într-una din dimineţi, de preferat într-o dimineaţă când mă simt frumoasă şi atrăgătoare, te-aş întreba Hey Zgribulici, cum faci să fii mereu aşa perfect? Frumos am văzut că eşti. Şi hormonii mei sunt de aceeaşi părere, dându-mi mici explozii la nivel de genunchi. Oare cum îţi iese să nu pui fir de praf pe tine, în safari-ul ăsta urban al Constanţei?
Să ştii că mă întreb deseori oare ce lucrezi. Eu cred că oamenii deştepţi lucrează în clădiri imense de sticlă fumurie şi fac ori cine ştie ce afaceri, ori sunt arhitecţi, ori fac ceva cu calculatorul pe la IBM sau alte chestii din astea despre care nu ştiu mare lucru. Totuşi în zona aia nu prea sunt birouri. Nici licee şi nici universităţi. Aş presupune că mergi spre zona industrială, dar nu înţeleg cum de iei autobuzul şi nu ai maşină. De ce nu ai maşină? Oare eşti atât de grijuliu cu mediul încât să consideri poluarea unei maşini pentru a deservi un singur om drept o aroganţă de netăgăduit?
Şi totuşi, cum faci să nu te murdăreşti niciodată? Să rămâi mereu negru, zvelt şi impecabil?
Îmi plac ochii tăi. Îmi aduc aminte de o furtună. Să ştii că nu cunosc pe nimeni să aibă ochii aşa, gri închis. Şi buzele alea care le umezeşti în dimineţile când crapă pietrele de ger. Ce bine că nu te dai cu strugurel... am o părere nu grozavă despre bărbaţii care se dau cu ceva pe bot. Şi eşarfa ta în dungi, alb, negru şi gri, înnodată la gât îmi place. Îmi plac bărbaţii care ştiu să poarte o eşarfă şi apărători de urechi. Urăsc căciulile şi fesurile. Apărătorile alea sunt ideale. Poţi să-ţi faci freza liniştit că nu va avea de suferit. Mă gândesc de multe ori dacă ai ceva căşti în ele. Dacă asculţi mereu muzică aşa ca mine. Poate ascultăm aceeaşi muzică. N-ar fi drăguţ? Sau poate ascultăm aceleaşi audio-book-uri. Zi cât de tare ar fi să ai şi tu o bacnotă de 1$ pe care să fi pus cu markerul încă 5 zero-uri. De fapt sunt sigură că tu ai pune 6 zero-uri.
Mă întreb mereu cum arată prietena ta. Soţie ştiu că n-ai, te-am surprins astă primăvară cu mâinile goale şi nu aveai verighetă. M-am uitat cu atenţie, să ştii. Oare şi tu te uiţi la mâinile mele? Ştii că am mereu manichiura făcută, nu? Ştiu că nu poţi vedea din cauza mănuşilor, dar promit că luni dimineaţă am să stau fără, şi când ni se vor întâlni iar privirile, îmi voi trece mâna prin păr. Oare cum o priveşti chiar înainte s-o săruţi? O iubeşti? Dacă o iubeşti, de ce nu te însori? A? Gay sigur nu eşti. Ţi-am surprins privirea în 21 Octombrie, când te uitai fix în decolteul meu. Ştiu sigur că am văzut un zâmbet.
Azi dimineaţă ţi-am zâmbit şi eu. Larg. Din păcate fularul mov îmi acoperea gura şi nasul, dar ţi-am zâmbit oricum şi cu ochii, să ştii. Ai trecut mai departe, privind înainte, cum faci în aproape fiecare dimineaţă.
Mi-aş dori să ştiu cum te cheamă. Atunci te-aş putea întreba Hey, Zgribulici, dacă tot ne ştim de un an, n-ai vrea să bem o cafea?
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu