De fapt, ăsta era sunetul ştergătoarelor la intensitate mai mare decât cea a ploii. Cred că ştergătoarele sunt singurele obiecte din lume ale căror utilitate depinde strict de viteza şi intensitatea stropilor. Urăsc atunci când abia sunt câţiva stropi şi cauciucurile alea dau în gol pe parbriz. Sunetul e comparabil cu furculiţa frecată de porţelanul emailat sau imprimanta aia nenorocită cu ace pe care nu pricep de ce Dumnezeu o foloseşte chiar toată lumea!
În fine, frustrările mele sunt ceva mai terestre azi şi mai la obiect.
Ştii, mi-ar plăcea să trăiesc din scris. Să umblu aşa de colo-colo. Aş merge o săptămână la Arad, încă una la Bucureşti, o lună în Olanda şi încă o lună în Praga... n-ar fi drăguţ să am un blog şi să trăiesc din el? Şi să scriu... să scriu cărţi şi să trăiesc din ele... sau mai bine mă apuc şi învăţ programare....
- Da, ar fi...
Mă uit spre el surprinsă. Abia atunci am realizat că gândeam cu voce tare şi semaforul se vedea verde prin parbrizul cu lumini difuze, din cauze de ploi.
Simt că îmi ratez viaţa. Simt cum ce mi-ar face plăcere e tot mai departe de o viaţă liniştită şi îmbelşugată la care sper. Simt că am iar de ales şi mi-e că iar aleg prost.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu